Fără buletin

● Simboluri pîngărite, băşini resorbite

Posted in Chestii by Marius Delaepicentru on 2011/06/29

Ştiţi desigur că omul, precum maimuţa, este un izvor nesecat de bacterii coliforme trăitoare în intestinul gros. Uneori, cîte o tulpină se mai burzuluieşte diareic şi contagios. (v. recentul exemplu german)

Cam 18% din masa fecalelor este constituită din microorganisme. S-a determinat numărul minim necesar de straturi de hîrtie igienică pentru ca (pardon!) ştergerea la cur să nu aibă nevoie de spălarea ulterioară a mîinilor. Treizeci şi două. În aceste condiţii, vă daţi seama că, în activitatea obişnuită, oricît ne-am igieniza, cu numai două strate de ţesătură pe cur, nu avem cum împiedica zborul enterobacteriilor în aerul pe care îl circulăm în jurul nostru (fie şi numai prin convecţie naturală). Mai ales în autobuze cu un miros pronunţat de cur nespălat ne dăm seama de aerosolii emanaţi. Dar în rest, ne contaminăm zilnic unii de la alţii, la dăpostul apei de colonie ne respirăm emanaţiile reciproc, fără măcar să conştientizăm. Diferenţa este că circulaţia e mai intensă la maimuţe, iar densitatea germenilor în adăpostul familiei simiene, mai mare. Aşadar, cum nu putem umbla cu 32 de straturi de lenjerie, ne resemnăm că civilizaţia nu opreşte, ci doar subţiază schimbul de microorganisme. De stopat, niciodată!

A fost odată ca niciodată o gaşcă de securişti pensionari ce se întîlneau mai în fiecare zi la cîte o partidă de şah în parc. Pălăvrăgeau cîte în lună şi în stele, puneau ţara la cale, ei se certau, ei se împăcau. Într-o bună zi, se aşeză pe bancă, alături de pensionari, un necunoscut. Se uită, trase plictisit o băşină, apoi plecă. Pensionarii, după el: -Nu ţi-e ruşine dom’le să te beşi pe culorile naţionale? Retrage-ţi imediat băşina! (Suntem în Clujul lui Funar.)

Va să zică, pensionarii securişti nu aveau nicio greaţă să stea cu curul de-microbi-emanator, pe banca tricoloră, să mai tragă şi cîte una la concentrare maximă în partidele de şah, dar s-au ofuscat doar pentru că unul care nu era dintre ei, a emanat, pentru o fracţiune de secundă, mai multe bacterii deodată.

Acum, faceţi un efort de imaginaţie şi substituiţi banca tricoloră, cu Regele. Care pîngărire este mai rea? Cea sistematică, sau cea ocazională?

Morala: atenţie unde, şi sub ce formă, expunem simbolurile naţionale. Nu toate ipostazele sunt şi cele mai onorante.

Acest post este dedicat (cu întîrziere) Zilei Tricolorului. Tricolor de care îşi bat joc patriotarzii.

––––––

Iar acum, dragi copii, pentru destindere (intestinală?) onara taisou (gimnastică „vîntoasă”)

4 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. vericu said, on 2011/06/29 at 20:24

    Dacă te ei după Funar la ce să te aştepţi?Apropo sti unde stătea în Sânicolaul mare părinţii lui pe strada lungă în Banat aşa se numea ţigania. 🙂

    • Marius Delaepicentru said, on 2011/06/30 at 21:11

      Originea lui Funar nu este problema noastră. Nu îl judecăm pentru ceea ce este sau nu este, ci pentru ceea ce a făcut sau n-a făcut.

  2. Sare'n Ochi said, on 2011/06/30 at 02:24

    in Clujul Napoc pana si pubelele erau tricolore. Ca sa nu mai zic despre stalpisorii stradali pe care se usurau toate bunele patrupede. Dar orasul era suta la suta de-al nost’ romanesc!
    http://sareinochi.wordpress.com/2011/03/10/file-din-istoria-clujului-%E2%80%9Cnapoc%E2%80%9D-stilpisori-tricolori-si-balustrade-pentru-ciori/

    • Marius Delaepicentru said, on 2011/06/30 at 21:04

      Salut, Sare’n Ochi!

      Tocmai i-am povestit nevesti-mi faza cu banca. Cînd am întrebat-o dacă şi-ar pune curu pe hinomaru (drapelul cu bulină) mi-a zis: -Cum să-mi pun curul pe drapel? Doamne, fereşte! (Mă rog: Buddha, fereşte-mă!)


Lasă un comentariu