Despre pragul electoral

Dreptul de a fi ales este unul individual. Punînd condiţia unui prag electoral strict mai mare decît norma de reprezentare a unui deputat/senator, pui implicit condiţia ca numai un grup de oameni să reprezinte o doctrină politică. Niciodată un individ. De acord, dar în acest fel, condiţia pragului electoral face din dreptul individual – cel de a fi ales – un drept colectiv. Valorizezi grupul în dauna îndividului. Pragul electoral de 5% ar fi unul democratic numai dacă Parlamentul ar fi format din 20 de deputaţi/senatori. Nu zic că ar fi o idee rea, dar pînă una, alta, cifrele sunt cu totul altele.

Se poate obiecta că un singur reprezentant al unui partid nu-şi poate valorifica dreptul de asociere dacă intră în Parlament. OK. Asocierea începe de la 2. În cazul acesta, pragul electoral va trebui ajustat la echivalentul normei de reprezentare pentru 2 parlamentari. La un Parlament cu 300 de deputaţi, pragul electoral ar trebui să fie minimum 1/300=0,333%, şi maximum 2×0,333=0,666%. Legea electorală nu este singura de rang inferior ce face din Constituţie hîrtie de pus la closet. Am arătat cu alte ocazii şi alte norme legale ce lezează grav Drepturile Omului.

Un alt efect pervers al pragului electoral de 5% este că induce un comportament pragmatic în electorat. Cu alte cuvinte, nu votezi pe cine crezi că te-ar reprezenta mai bine, ci pe cel cotat cu şanse. Consecinţa a fost de-a lungul timpului ieşirea unor partide din Parlament, fără nicio şansă de a reintra pe cale electorală fără o cartelare mai mult sau mai puţin imorală. Cum ar veni, legea electorală perverteşte şi dreptul de a alege, şi dreptul de a fi ales.

E de notat că Parlamentul European are, pentru România, un prag de reprezentare de 2,94%. Cu alte cuvinte, deşi numai cu 1/10 din cît are Camera Deputaţilor, secţiunea română a PE e formată pe baze de 1,7 ori mai democratice decît Parlamentul României.