● Japonia – Reforma administrativă în cifre

Odată cu intrarea în era Heisei, s-a pus problema reformei administrative. Deocamdată de mică adîncime, dar de mare anvergură. Economia-băşică s-a spart cu pagube imense, iar deflaţia cronică ce i-a urmat a făcut ca administraţia de stat să caute soluţii de raţionalizare a cheltuielilor publice.

Japonia este împărţită în 47 de prefecturi cu aria medie de aproximativ 1,4 ori mai mare decît a unui judeţ din România. Există şi unităţi teritoriale supraprefecturale – 8 la număr – însă, ca şi în România, ele nu sunt formalizate instituţional. Pînă în prezent, reforma teritorială (numită Heisei no daigappei – Marea fuziune a erei Heisei), nu a mutat în mod semnificativ graniţele prefecturilor, dar nu e exclus ca în viitor aceasta să se petreacă, şi să asistăm la reforma de rang superior.

Cantitativ

În 1990, Japonia avea un total de 3242 de localităţi, din care: 655 municipii, 1999 oraşe şi 588 de comune. Unităţile administrative intermediare au fost: municipiul (-shi -市) şi plasa (-gun -郡) . Ultima, azi aproape desfiinţată, reunea deopotrivă comune* (-son -村)　şi oraşe (-chou　-町). O particularitate o are capitala (Tokio), ce este formată din 23 de sectoare (dar are un singur primar). Structura administrativă a Capitalei nu a suferit modificări.

La 23 martie 2010, situaţia stă aşa: 786 de municipii (+131), 764 oraşe (-1235) şi 185 comune (-403), în total 1735 de localităţi (-1507). [1]

Dacă ar fi să actualizăm, la dimensiunile României, asta ar însemna 280 de primari – raportat la populaţie – sau 1083 – dacă raportăm la teritoriu. Probabil, pentru România, numărul optim de primari este undeva între cele două limite determinate prin analogie.

Cum?

Guvernul central nu a întocmit decît cadrul legal al coalescenţei. Restul s-a hotărît la nivel local, prin negocieri şi referendumuri. S-a hotărît la nivel local inclusiv denumirea **) localităţii rezultate prin fuziune, atunci cînd ea s-a petrecut în condiţii de egalitate de rang. Bineînţeles, acolo unde unirea s-a făcut prin absorbţie, nimeni nu a cerut schimbarea denumirii localităţii-nucleu. Singura condiţie a fost contiguitatea teritoriului. În această ecuaţie, dacă două entităţi ce vor să se unească sunt separate de oglindă de apă, ele se consideră în relaţie de contiguitate, iar oglinda de apă face parte integrantă din entitatea nou formată. Astfel, multele insuliţe au putut participa fără restricţii la proces.

De la lume adunate

Raţiunile locale în deciziile de aderare – sau nu – au fost diverse, însă forţa motrice principală este adjudecarea de calupuri mai mari de subvenţii venite de la guvernul central. De pildă, municipiul Hiroşima a avut ca obiectiv să treacă de 1 milion de locuitori. Pentru bani mai mulţi. A curtat oraşul Fuchu (cel mai apropiat geografic), pe atunci membru în Aki-gun, însă locuitorii micului oraş au respins oferta. În Fuchu se află sediul companiei Mazda, şi o mare parte din spaţiile de producţie (plus portul Mazda). Compania este un important contributor la bugetul local***. Locuitorii nu au vrut ca prin absorbţie să li se diminueze alocaţia pentru copii. Oraşul Kaita, deşi s-ar fi înscris bine în lungul DN-2, a respins oferta din alt motiv. Municipiul Hiroşima este prea îndatorat. Locuitorii au refuzat ca, prin absorbţie, să suporte datoriile făcute de socialistul şi eternul primar Akiba. În schimb, Fuchu a devenit el însuşi germen de aglutinare pentru localităţile fostei plase Aki, cu care are în comun puzderia de companii ce participă la construcţia de automobile. Fuchu a fost ridicat astfel la rangul de municipiu. A absorbit chiar şi cîrcotaşul tîrg Kaita. Pînă la urmă, Hiroşima a trebuit să se orienteze către nord, pe văi în sus, în căutarea sateliţilor defavorizaţi de poziţie, dispuşi să întregească milionul de locuitori, contra unui trai ceva mai bun. Localităţile montane au căzut uşor în plasa oraşelor-port. Astfel, Kure, ce înainte de 2003 avea vreo 50.000 de locuitori, a absorbit cel puţin 8 localităţi din văile şi depresiunile înconjurătoare, depăşind actualmente 245.000. Municipiul Onomichi şi-a căutat extinderea teritoriului pe insulele din apropiere. Absorbţia a fost favorizată de numărul mare de şantiere navale. Comunitatea ocupaţională îşi găseşte mai uşor un limbaj comun. Onomichi este el însuşi un brand regional, ca de altfel şi Kure, (locul din care s-a construit nava amiral a flotei japoneze, crucişătorul Yamato). Presiunea culturală a contribuit la rotunjirea municipiilor. Miyajima, o insulă cu circa 300 de locuitori, situată în golful Hiroşima, gazdă a unui templu din patrimoniul UNESCO, a avut de ales între municipiul Hiroşima şi ceea ce urma să devină Hatsukaichi-shi. A ales Hatsukaichi. În 2002, prefectura Hiroşima mai avea 6 comune. Azi, zero.

Cazuri particulare

O arie montană vastă din prefectura Gifu a constituit un oraş mai întins chiar decît suma celor 23 de sectoare din Tokio. Desigur, doar populaţia de copaci poate fi comparată cu cea umană a metropolei.

O mică presiune a apărut în 2005, în prefectura Nagano, într-o comună a plasei Kiso, de la graniţa cu prefectura Gifu. Locuitorii din Yamaguchi-mura au considerat că le e mai comod ca localitata lor să fie absorbită de un oraş din prefectura vecină. Condiţia de contiguitate era satisfăcută. Iar autorităţile centrale au fost puse în faţa faptului împlinit. Poşta a trebuit să aloce alte coduri poştale, iar companiile telefonice, prefixe de Gifu.
Încurajate de precedentul absorbţiei micii comune din Nagano, de către altă prefectură, în 2007, două municipii: Kita-Kyushu (pref. Fukuoka) şi Shimonoseki (pref. Yamaguchi) au luat în studiu posibilitatea fuziunii transprefecturale. Rezultatul ar fi gestionarea unitară a traficului prin strîmtoarea Kanmon, precum şi a căilor uscate (tunelul şi podul). Se pare însî că guvernul central nu este pregătit încă să devină un partener de dialog care să susţină sau să combată pe baze raţionale un astfel de proiect.

Ogasawara, un mic arhipelag vulcanic din Pacific, situat la vreo 1500 Km în larg, cu o populaţie ce nu depăşeşte 3000 de locuitori, a hotărît să devină parte a capitalei Tokio. Oricum, o dată la două decenii trebuie să părăsească cu toţii una din insule, întrucît vulcanul este activ, şi nimeni nu vrea să moară asfixiat. Cel puţin pe durata refugiului, locuitorii îşi pot face clienţi pentru bruma de turism ce, alături de pescuit, constituie activitatea de bază în perioadele de linişte.

Un alt caz particular este prefectura Ehime, în care, paradoxal, numărul de municipii a scăzut de la 12 la 11. Cauza este contopirea sau absorbţia a două sau mai multe municipii. (Să nu credeţi că ar exista şi un proces invers.)

Pînă acum, cea mai accentuată coalescenţă se poate observa în prefecturile Nagasaki şi Hiroşima (pură întîmplare), unde numărul de localităţi a scăzut la sub 30%. (mai exact 29,1 şi 26,7%)

Ritmul

Reforma este în curs, deşi grosul a fost între 2003 şi 2006. Odată cu anul 2010, criza economică şi schimbarea de regim, se observă o creştere uşoară a numărului de evenimente. Chiar ieri (23 martie) 9 noi entităţi s-au oficializat de facto.

Ritmul este ilustrat în graficul de mai jos:

–––––––––––––
Am preluat date din diverse surse, însă cea mai importantă poate fi găsită aici. Am introdus cifrele una cîte una într-o foaie de calcul şi am făcut totalul.

* -son e sufixul pentru sat. Însă, satele japoneze sunt cam de talia unei comune din România. De aceea am preferat termenul: comună.

**) În Japonia, nu Parlamentul sau Guvernul botează localităţile. Dacă locuitorii unui cartier consideră că denumirea trebuie schimbată, depun o notificare la primărie. Motivul poate fi unul raţional, sau chiar numai o superstiţie. De pildă, cvartalul în care am locuit timp de 6 ani, în era Meiji se numea Kaya-cho, datorită multelor prăvălii ce vindeau stuf pentru acoperişuri. Incendiile frecvente au determinat localnicii să ceară schimbarea denumirii în Kin’ya-cho. A fost înlocuit stuful cu aurul (generic metal) care, se ştie, nu e un material inflamabil.

*** Pînă în anul 1999, în Fuchu şi-a mai avut sediul un alt gigant industrial: compania Kirin. Odată cu dezafectarea vechii fabrici de bere din Fuchu, şi construirea uneia noi în prefectura vecină Okayama, unul din marii plătitori de impozite şi-a pierdut din pondere. Actualmente, în vechea fabrică se menţine o singură instalaţie, ce produce „berea casei” pentru reţele locale de restaurante.

[1] La verificarea datelor am descoperit două erori de consemnare. Cu această ocazie am reinterpretat cifrele referitoare la municipii. Cele 23 de sectoare din aria metropolitană erau trecute separat în materialul primar şi mi s-au strecurat în total. Pe harta electorală, cele 23 de sectoare nu au semnificaţie. De aceea, am considerat metropola ca solid administrativ, egal cu unitatea, şi am ajustat cifrele în consecinţă.